căutare personalizată

marți, 4 noiembrie 2008

Cum se alege preşedintele Statelor Unite


La 4 noiembrie 2008, americanii îşi aleg cel de-al 44-lea preşedinte, într-o bătălie electorală cu finalul greu de anticipat între democratul Barack Obama şi republicanul John McCain.

Deşi Barack Obama conduce în sondajele printre alegători cu un procent aproximativ de 5%, voturile din Colegiul electoral ar putea să nu reflecte votul popular, mai ales în cazul unor scoruri strânse. Republicanul McCain suferă de pe urma nemulţumirii americanilor cu adiministraţia condusă în ultimii 8 ani de colegul său de partid George Bush, în timp ce democratul Barack Obama poate fi afectat de rezerva unor alegători de a oferi votul lor unei persoane de culoare.

Campania dusă de Obama a reuşit să mobilizeze opinia publică şi să înregistreze un număr mai mare de alegători decât de obicei, însă, conform unor sondaje de ultim moment, tendinţele alegătorilor nehotărâţi par să îl favorizeze pe John McCain.

Preşedintele SUA este ales o dată la 4 ani, întotdeauna în luna noiembrie. El trebuie să aibă 35 de ani împliniţi şi să fie cetăţean american născut în Statele Unite.

Sistemul de vot american este unul complex, iar alegerea preşedintelui Statelor Unite ale Americii este rezultatul unui maraton electoral care începe cu aproape un an înaintea zilei propriu-zise a alegerilor.

Cursa electorală cuprinde alegeri primare, convenţii de partid, votul popular propriu-zis şi colegiul electoral.

Alegerile primare
Alegerile primare încep în luna ianuarie şi constau în alegerea candidatului fiecărui partid - mai precis, au loc alegeri în cadrul partidului, pentru a se desemna candidatul pentru Casa Albă al partidului respectiv. Candidatul fiecărui partid este ales de către delegaţi, iar aceştia, la rândul lor, sunt aleşi prin vot popular. Candidatul care obţine majoritatea voturilor exprimate de delegaţi devine reprezentantul partidului în alegerile prezidenţiale. Selecţia finală are loc însă vara, la Convenţia naţională a partidului.

Convenţia partidului
Convenţiile partidelor reprezintă un moment important în cursa electorală americană. Fiecare stat îşi prezintă la Convenţie propriii delegaţi şi candidatul la preşedinţie pe care îl susţin aceştia.

Delegaţii fiecărui stat votează în cadrul Convenţiei, iar câştigătorul devine astfel candidatul partidului la preşedinţia ţării.

Odată ales, candidatul desemnat obţine şi sprijinul rivalilor săi din partid de până atunci. El îşi alege apoi un candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA.

Urmează campania electorală, în cadrul căreia se confruntă cei doi candidaţi - democrat şi republican.

Ziua alegerilor
La 4 noiembrie, milioane de americani merg la urne pentru a-şi alege preşedintele. Preşedintele SUA este ales printr-un vot dublu - unul popular şi unul al electorilor. Fiecare stat american are un număr de electori egal cu cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi din Congres. Cum fiecare stat trimite în Senat un număr fix de senatori - doi -, numărul de electori ai unui stat este stabilit de numărul de reprezentanţi pe care statul respective îi trimite în Camera Reprezentanţilor şi care variază în funcţie de numărul de locuitori.

Voturile exprimate de alegători la urne sunt numărate separat de fiecare stat în parte, iar candidatul care întruneşte majoritatea voturilor într-un stat primeşte toate mandatele de electori alocate statului respectiv. Ceilalţi candidaţi nu primesc niciun vot. Excepţie fac statele Nebraska şi Maine care dau voturi şi candidaţilor cu procente importante în urma votului popular.

După votul popular, are loc întrunirea Colegiului electoral, care votează preşedintele. Membrii Colegiului nu sunt obligaţi legal să voteze pentru candidatul desemnat câştigător în urma votului popular, sau în funcţie de alegerea făcută de partidul din care fac parte, dar se întâmplă foarte rar ca votul lor să fie altul. Pentru ca un candidat să ajungă la Casa Albă, are nevoie de 270 de electori. Preşedintele este ales nu în funcţie de numărarea absolută a voturilor, ci dacă obţine majoritatea în Colegiul Electoral. Acesta este format din 538 de membri, alocaţi în toate cele 50 de state.

Iar acum, vă trimit ... "un pupic pe ombilic" (© & ™)
AquaDiSp

Niciun comentariu: